De mică mi-a plăcut să vorbesc cu oamenii. Atunci când am crescut realizam tot mai mult că-mi place să le ascult poveștile de viață, iar când am început să empatizez tot mai mult cu ei, mi-am dat seama că simt o oarecare motivație pentru a-i ajuta să zâmbească la finalul conversației, să se simtă mai ușurați, mai înțeleși.

Încet încet, pășind tot mai mult înspre ce am devenit astăzi, facultatea mi-a oferit uneltele necesare să pot pune în practică nevoia mea de a-i ajuta pe cei din jur. Mai mult decât atât, m-a învățat cum să-i ajut pe cei din fața mea să trăiască o viață cu sens, să gestioneze mai ușor momentele dificile din viața lor și să-și contureze un fel de-a fi încrezător, flexibil și cu speranță.

Ma numesc Denisa Niță și sunt psihoterapeut cognitiv comportamental. Abordarea pe care o am asupra problemelor care te aduc în cabinet este una integrativă, cu rădăcini în Terapia Cognitiv-Comportamentală, Terapia bazată pe Scheme Cognitive, Terapia prin Acceptare și Angajament (ACT) și Terapia bazată pe Proces (în formare). În ceea ce privește lucrul cu cei mici, Terapia Comportamentală Aplicată (ABA) este cea care-mi ghidează obiectivele și intervenția, atât în ceea ce privește tulburarea din spectrul autist, cât și alte tulburări de dezvoltare sau comportamentale.

Acceptarea și angajamentul în schimbare sunt două mari concepte pe care le discut de la începutul colaborării. Responsabilitatea și implicarea pe care fiecare dintre noi și-o asumă reprezintă un procent semnificativ din rezultatul final la care, tu, cel care stai pe canapea, dorești să ajungi.

“Experiențele prin care trecem sunt cele care conturează, până în prezent, modul în care vedem lumea și în care interacționăm cu cei din jur, însă angajamentul în a le descoperi treptat, în a da jos “ochelarii” prin care filtrăm informațiile din jur, este cheia spre o viață cu sens, spre schimbare și autocunoaștere.”